vineri, 29 martie 2013

Neuro-ceva


Mintea-mi umblă,
fără căciulă şi fără şosete,
printr-un martie cuprins
de bolile reci,
albe ca aspirina,
ale unui
decembrie tuşit
printre vieţi,
printre re-vieţi.
Mi-e frig,
cumva,
deşi stau rezemată-n cot
de-un calorifer cu febră;
aştept ceva,
iar o durere  ia un loc lângă mine.
Şi simt cum îmi creşti tu
-tumoare-
în creierul gândurilor;
te plimbi,
ca-ntr-o grădină zoologică,
şi sperii toate
lebedele cu aripi ,
colorate de mine,
când aveam/eram  culori.
Şi eliberezi toţi
leii,
crescuţi în mine,
de când te-am întâlnit
ca pe-un accident
de maşină.
N-aveam centură de siguranţă,
eram atentă să nu scap
hrana pentru leii
din halucinaţiile reale
sau din realitatea halucinaţiilor.
Ştiu doar
impactul cu tine
şi-un răget.
Din el
îmi aud numele picurat
literă cu sunet
de-o voce
cu miros de antibiotic.
M-apropii târşâit
şi glasul,
omul ataşat lui,
mă-ndrumă
între 4 pereţi proaspăt văruiţi
şi-un tine
pe-un fundal alb
ca un halat ce-ţi dă
dreptul să-mi ţii viaţa
printre hârtii şi adeverinţe.
Eşti tot tu,
dar care tu...
Îmi pari cunsocut,
simt că te-am avut
pe creier, parcă;
-mă-încrunt alb-
şi-ncerc să-mi dau seama
de ce eşti aici;
îmi erai neuro-…ceva...

Şi ştiu că uit
că pierderea memoriei
e unul dintre simptome.

My Blog List